Miros insuportabil la Corneşti! Din cauza sistemului de canalizare defect, deşeurile se scurg chiar pe lângă casele oamenilor
Blocuri cu multe etaje şi infrastructură modernă. Acestea au fost atuurile unui mic oraş din centrul Moldovei în urmă cu 20 de ani. Acum locuitorii din Corneşti, Ungheni au rămas doar cu un sistem de canalizare defect şi cu un miros care îi scoate din case pe timp de vară. Primarul localităţii spune că are un proiect la zi doar că nu poate identifica banii atât de necesari.
Din cauza reţelei de canalizare defecte, deşeurile se scurg de multe ori chiar pe lângă casele oamenilor.
''Canalizarea ne atacă cu totul. Ne înădușim vara, nepoții nu pot să vină. Cu mirosul asta eu nu pot sta în casă, stau cu ușile închise'', spune o femeie.
''Din acel capăt al satului toate deşeurile se scurg în lac. Ce pot să spun, oamenii s-ar putea îmbolnăvi grav. Când e foarte cald…Of, mai bine nici nu întrebaţi, pur şi simplu nu avem cu ce respira'', a mai spus o persoană.
''Este o problemă foarte serioasă. E un miros extraordinar. Noi zburăm în Cosmos, dar aici o canalizare simplă nu o putem repara''.
Medicii spun că apa murdară ar putea dăuna sănătăţii oamenilor.
''Apa nu corespunde cerințelor și normelor după indicii chimici și după indicii biologici. Putem aștepta și dezvoltarea bolilor diareice acute'', a menţionat medicul igienist de la Centrul de Sănătate Publică Ungheni Serghei Malenda.
Primarul localităţii spune că ar putea începe lucrările de reparaţie a sistemului dacă ar găsi 32 de milioane de lei.
''Proiectul este finalizat. A rămas să treacă expertiza medicinei preventive şi a ecologiei. Peste o săptămână se vor putea de început lucrările în teren'', a spus primarul oraşului Corneşti, Vasile Matveev.
Reprezentanţii Inspecţiei Ecologice din Ungheni spun că aplică în fiecare an amenzi autorităţilor din Corneşti, însă problema rămâne neschimbată.
În oraşul Corneşti locuiesc peste 2 700 de oameni.
- În lipsa unui sistem de canalizare, locuitorii satului Gura Camencii se confruntă cu mizerie şi miros insuportabil
- "E groaznic!" Locuitorii din Hâjdieni, nevoiţi să suporte un miros urât. Autorităţile spun că nu pot face nimic
- Campania "Moldova are glas" la Ungheni. Apeductul şi sistemul de canalizare sunt probleme stringente în oraşul Corneşti