Miroslav Klose se va retrage de la naţionala Germaniei după Campionatul Mondial din Brazilia
Embed:
Naţionala Germaniei va rămâne fără unul dintre cei mai buni atacanţi! Miroslav Klose intenţionează să se retragă de la prima reprezentativă după Cupa Mondială din Brazilia.
"Cred că turneul final din Brazilia va fi ultima mea competiţie", a spus Klose, care va împlini 36 de ani la 9 iunie, cu trei zile înainte de începerea Cupei Mondiale. Jucătorul echipei Lazio Roma a avut până acum un sezon în care a fost urmărit de ghinion, fiind accidentat o perioadă îndelungată.
Dacă va fi convocat, Klose va juca la al patrulea său Mondial cu naţionala Germaniei. El ar putea chiar deveni în Brazilia cel mai bun marcator din istoria competiţiei. Klose a înscris 14 goluri la Campionatele Mondiale, cu unul mai puţin decât brazilianul Ronaldo.