Mişcarea ANTIMAFIE acuză Blocul ACUM ŞI PSRM CĂ au intrat în cârdăşie pentru alegerile locale general
Blocul ACUM şi PSRM au intrat în cârdăşie şi pentru alegerile locale generale, susţine vicepreşedintele Mişcării Populare Antimafie, Daniela Bodrug.
În cadrul unei conferinţe de presă, Bodrug a declarat că PAS şi PPDA întârzie intenţionat numirea unui candidat la funcţia de primar al Chişinăului pentru a-l favoriza pe socialistul Ion Ceban.
"Toate acţiunile liderilor blocului ACUM indică existenţa unor înţelegeri ascunse cu Dodon şi cu stăpânii lui de la Moscova. Iar tărăgănarea înaintării unui candidat din partea blocului ACUM pare a fi parte a unui plan convenit pentru valorizarea şi alegerea lui Ion Ceban, omul guvernat pe deplin de Igor Dodon, în calitate de primar general", a spus DANIELA BODRUG, vicepreşedinte Mişcarea Populară "Antimafie".
Vicepreşedintele Mişcării Populare Antimafie, Daniela Bodrug, susţine că şefia capitalei are toate şansele să fie preluată de un socialist. În acest context, ea a făcut apel la toate partidele de dreapta să-şi unească forţele în aceste alegeri.
"Din cauza cârdăşiei nefireşti dintre blocul ACUM şi partidul socialiştilor, pentru prima dată de la declararea independenţei, primarul capitalei noastre ar putea ajunge un reprezentant al stângii şi anume PSRM, organizaţie politică periculoasă, finanţată şi dirijată de structuri obscure afiliate instituţiei prezidenţiale a Federaţiei Ruse", a spus DANIELA BODRUG, vicepreşedinte Mişcarea Populară "Antimafie".
Solicitat să comenteze declaraţiile Danielei Bodrug, socialistul Ion Ceban a oferit un răspuns sec.
"Nu avem înţelegeri ascunse cu nimeni în această privință. Nu există nicio înţelegere pe care dumneavostră nu o cunoaşteţi", a spus ION CEBAN, candidat PSRM.
Nici preşedintele PPDA, Andrei Năstase, şi nici vicepreşedintele formaţiunii, Alexandru Slusari, nu au răspuns la telefon pentru comentarii. De asemenea, am încercat în zadar să vorbim la telefon cu vicepreşedintele PAS, Mihai Popşoi şi cu preşedintele fracţiunii PAS din Parlament, Igor Grosu.
Mişcarea Populară Antimafie a anunţat că nu va avea un candidat propriu la alegerile pentru primăria Capitalei, însă va susţine un reprezentant al formaţiunilor unioniste.
- Dorin Chirtoacă: ACUM se va transforma într-un staf electoral al socialiştilor dacă semnează un nou acord politic cu PSRM
- Procurorul General Dumitru Robu REFUZĂ să ofere detalii privind investigaţia presupusei finanţării ilegale a PSRM
- TENSIUNI în coaliția PSRM-ACUM. Andrei Năstase acuză socialiştii de corupere electorală