Mişcarea de rezistenţă a condamnaţilor. Cine sunt membrii PPDA cu antecedente penale (FOTO)
Partidul Platforma Demnitate şi Adevăr, condus de autoproclamatul justiţiar Andrei Năstase, îşi confirmă cu brio reputaţia de formaţiune în care s-au oploşit o puzderie de indivizi cu antecedente penale.
Culmea este că astfel de personaje, certate rău cu legea, au participat şi la o serie de flashmob-uri, derulate în data de 16 iulie, în faţa mai multor Inspectorate ale Poliţiei din ţară.
Astfel, la Ialoveni, în "mişcarea de rezistenţă a penalilor" au fost înrolaţi, bunăoară, cetăţenii Gheorghe Băluţel şi Andrei Ermurachi, ambii condamnaţi de judecătoria locală pentru diferite infracţiuni, în anii 2007 şi 2013. Culmea cinismului, acum ei protestează în fața poliției!
Nici la Floreşti acţiunea de protest nu a fost scutită de indivizi condamnaţi penal. Vorbim despre cetăţeanul Victor Maxian, născut în anul 1975 şi cercetat în baza art.264, alin.1 al Codului Penal.
Şi la Nisporeni aşa-zisa "mişcare de rezistenţă" este doldora de penali. Este vorba despre Victor Ulinici, condamnat în anul 1998 la 8 ani de puşcărie, pentru tâlhărie. Ca în filme de acțiune, acesta, alături de câțiva complici, a dat buzna peste paznicul de la un depozit de prune uscate, l-au legat de o bară metalică, afară, pe ger, și au furat câteva tone de prune. Sentinţa a fost pronunţată de Judecătoria Nisporeni.
Nici la Criuleni situaţia nu este mai roz. Între vajinicii manifestanţi pentru demnitate şi adevăr, cercetaţi penal, figurează şi cetăţeanul Anatolie Cotovici.
Aceeaşi situaţie o găsim şi la Drochia. Protestatara Svetlana Conea a fost cercetată penal pentru confecţionarea, deţinerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale.
Tot aici o regăsim şi pe ceţăţeanca Maria Gorcea, condamnată în anul 2007, de către Judecătoria Ocniţa, la muncă în folosul comunităţii.
Şi, nu în ultimul rând, vorbim despre Vitalie Babără. Acest membru al "rezistenţei penale" a fost atras la răspundere penală, conform art. 119 al.2 al Codului Penal , şi condamnat la muncă corecţională condiţionată cu reţinerea a 15% din salariu.
Un alt participant activ la manifestaţiile PPDA din Teleneşti, Valeriu Bunduchi, a fost condamnat în 1997, la muncă corecţională condiţionată cu reţinere pe un termen de 4 luni. Tot el a fost condamnat şi în 2014, de către judecătoria Teleneşti, la muncă obligatorie, pentru o altă infracţiune.
În acelaşi raion, individul Gheorghe Josan a fost condamnat în 1999 la privaţiune de libertate pe un termen de 1 an.
Un alt "protestatar penal" din Teleneşti este Leonid Gaşpar, condamnat în 1995 la muncă corecţională condiţionată în 1997, la privaţiune de libertate pe un termen de 2 ani.
Şi "mişcarea de rezistenţă" din Străşeni nu duce lipsă de inşi certaţi cu legea. Astfel, "militantul pentru demnitate şi adevăr" Victor Mămăligă a fost condamnat la 2 ani privațiune de liberate. În 2017 în privința acestuia a fost pornită o altă cauza penală, pentru comiterea unei infracțiuni prevăzute de art. 2641, alin. (4) din Codul Penal. Dosarul acestuia se află în instanța de judecată.
O armată întreagă de "rezistenţi penali" am regăsit şi la Orhei. Astfel, la acţiunea de protest din 16 iulie au participat Victor Mudrea, condamnat în 2002 în baza art. 184 al.1 al Codului Penal.
De asemenea, Alexandru Pănuţă a fost plasat în arest, în anul 2016.
Un alt cercetat penal este şi Petru Pereu.
În raionul Hânceşti, între manifestanţii cercetaţi penal figurează Lidia Barbu, fostă directoare a secției pașapoarte din raion. Aceasta a fost urmărită în anul 1999, în baza art. 187 alin. (2) al Codului Penal.
Iar la Briceni, "cetăţeanul deşteptat" Veniamin Ţurcan a fost condamnat la un an de puşcărie.
Amintim, în context, că liderul PPDA, Andrei Năstase, a recunoscut, încă în anul 2017, că în formaţiunea sa sunt mai mulţi inşi certaţi cu legea.
"Eu nu pot să știu despre fiecare membru al partidului. Acuma, în ceea ce privește membrii partidului, desigur că sunt mulți cu probleme", spunea Andrei Năstase.
Aşadar, din câte vedem, marii luptători cu mafia, militanţi pentru "dreptate şi adevăr" au ei înşişi "pufuşor pe botişor". Şi de această data, în politica moldovenească hoţul strigă: prindeţi hoţul!, mai scrie actual.md.
Politică
- Sondaj: Ce partide acced în Parlament la viitoarele alegeri legislative
- Operaţiune de amploare în mai multe autogări din ţară. 12 persoane reţinute şi peste 1 milion de lei colectaţi fără contabilitate
- Andrei Năstase, supranumit omul cu multe case, deranjat de programul Prima Casă
- Protest organizat pe furiş. Andrei Năstase a invitat doar presa loială lui şi a arătat lipsă de bun simţ