Mişin îl acuză pe Voronin că s-a pricopsit cât a fost la putere. "Familia mea nu are păduri, palate şi multe automobile"
Liderul PCRM, Vladimir Voronin, trebuie să se uite în oglindă înainte de a lansa acuzaţii în adresa cuiva. Astfel a reacţionat fostul deputat comunist Vadim Mişin, actualul preşedinte al partidului "Renaştere-Возрождение", după ce preşedintele comuniştilor a declarat că lui Mişin i s-ar fi dat bani pentru a pleca din PCRM.
"Eu şi familia mea avem azi tot ceea ce am avut şi acum 20 de ani. Noi nu avem păduri şi vii, palate şi o mulţime de automobile. Nu e vorba de invidie, ci de constatarea faptelor", declară fostul deputat comunist într-o scrisoare deschisă adresată lui Vladimir Voronin.
Mai mult, Vadim Mişin ameninţă că ar putea reaminti motivele pentru care a renunţat la calitate de membru al Partidului Comuniştilor.
"Nu trebuie să-i măsori pe toţi după măsura ta, în această viaţă nu se măsoară totul în bani. Nu am plecat din partid, am plecat de la Dvs. şi Dvs. ştiţi foarte bine de ce", mai scrie preşedintele partidului "Renaştere-Возрождение".
Publika.md aminteşte că, pe 7 iunie 2012, Vadim Mişin, Tatiana Botnariuc şi Oleg Babenco au părăsit Partidul Comuniştilor, iar ulterior Vadim Mişin a constituit partidul "Renaştere-Возрождение".