MISTERIOS: Ce conţine o servietă neagră care îl însoţeşte pretutindeni pe preşedintele SUA (VIDEO)
Servieta nucleară "Mingea de Fotbal" este o servietă din piele neagră ce conţine obiecte top-secrete capabile de a-i permite preşedintelui Statelor Unite să autorizeze un atac nuclear în timp ce se află la distanţă de centre fixe de comandă cum ar fi "Casa pentru situaţii" de la Casa Albă, scrie Business Insider, citat de Mediafax.
Numită oficial drept "ghiozdanul de urgenţă al preşedintelui", servieta discretă "Mingea de Fotbal" este transportată de unul dintre cele cinci ajutoare militare şi se află mereu la îndemâna comandantului suprem, premergător oricărei situaţii.
Potrivit lui Bill Gulley, fost director al Biroului Militar al Casei Albe, Mingea de Fotbal nu conţine o platformă cu un buton roşu pentru ziua apocalipsei, ci următoarele patru obiecte:
-
o carte neagră de 75 de pagini cu măsuri de represalii nucleare, printată în negru şi roşu
-
o altă carte neagră cu o listă de locuri secrete pentru a-l adăposti pe preşedinte
-
un dosar ce conţine 10 pagini cu instrucţiuni despre cum se operează Sistemul de Transmisie de Urgenţă
-
un carnet index cu coduri de autentificare
Uneori o antenă poate fi văzută ieşind la iveală din servietă, ceea ce sugerează că înăuntru se pot afla echipamente de comunicare.
Porecla "Minge de Fotbal" vine de la 8"Dropkick" (Lovitură de lansare), un nume de cod dat unui pan secret de război nuclear, potrivit fostului secretar american al Apărării Robert McNamara. Iniţierea unei Lovituri de lansare ar presupune o astfel de Minge de Fotbal, explică revista Smithsonian.
Ajutoarele militare selectate pentru a transporta servieta sunt antrenate pentru a avea grijă de preşedinte într-o chestiune de minute în cazul unui atac nuclear.
"Eşti mereu cam pe muchie de cuţit", îşi aminteşte Robert Patterson, pe atunci Maior în forţele aeriene, care a purtat Mingea de Fotbal pentru preşedintele Bill Clinton. "O deschideam constant doar ca să mă resetez, să fiu mereu conştient de ce era în ea, de potenţialele decizii pe care preşedintele le putea lua", a declarat Patterson pentru Associated Press.
Omniprezenta Minge de Fotbal se află mereu în acelaşi avion, elicopter, maşină şi lift alături de preşedinte. Când şeful statului este acasă, Mingea de Fotbal e păstrată într-un loc securizat din interiorul Casei Albe.
Servieta a apărut pentru prima oară în timpul mandatului lui Kennedy, la scurt timp după criza rachetelor cubaneze din 1962. A devenit clar imediat pentru ofiţerii de vârf de securitate naţională că preşedintele avea nevoie de acces nelimitat la planurile de război nuclear.