Misterul avionului dispărut în Asia: Sateliţii au detectat obiecte suspecte în ocean, iar operaţiunea de căutare va fi reluată
Alte 122 de obiecte care ar putea avea legătură cu avionul dispărut pe 8 martie, în Oceanul Indian, au fost detectate cu ajutorul sateliţilor. Ministrul Apărării din Malaezia a precizat că acestea au fost descoperite la peste 2 500 de kilometri de oraşul Perth, din Australia, iar unele au o lungime de până la 23 de metri.
Autorităţile din Australia au anunţat că operaţiunea de căutare va fi extinsă pe o suprafaţă de 80 000 de kilometri pătraţi, în regiunea unde au fost localizate obiectele ce ar putea avea legătură cu avionul Malaysian Airlines. La căutări participă şase state, care au trimis 12 aeronave şi un spărgător de gheaţă. Între timp, meteorologii au anunţat că, în următoarele 36 de ore, vremea se va înrăutăţi.
" Este un mister, iar atât timp cât nu vom identifica bucăţile desprinse din avion, tot ce se vorbeşte sunt doar speculaţii. Acestea se află la o adâncime de 3 500 de metri şi la 2 500 de kilometri de oraşul Perth. Este misiune de mare amploare", a declarat ministrul Apărării din Australia, David Johnston.
La începutul acestei săptămâni, premierul Malaeziei a anunţat că avionul s-a prăbuşit în Oceanul Indian şi nicio persoană, din cele 239 aflate la bord, nu a supravieţuit.