Misterul "Gropii Albastre" de la Marea Roşie, locul din care puţini scapă cu viaţă
Groapa Albastră din Golful Acaba, situat în nordul Mării Roşii, este locul în care şi-au pierdut viaţa numeroşi scafandri dornici de aventură, iar de fiecare dată trupurile lor au fost aduse la mal de acelaşi om, scrie gandul.info.
Der Spiegel scrie povestea lui Tarek Omar, omul care recuperează trupurile celor înecaţi în apele Golfului Acaba. Acesta a declarat că nu mai ştie exact câţi oameni a recuperat până acum de pe fundul mării.
"Am încetat să-i mai număr la un moment dat, dar încă îmi amintesc numele primilor doi oameni pe care i-am cules din adâncuri, pentru a-i duce înapoi pe ţărmul egiptean al Mării Roşii. Erau Conor O'Regan şi Martin Gara. Irlandezi. Amândoi erau consideraţi nişte scafandri destul de precauţi. Ambii au murit pe 19 noiembrie 1997. Aveau doar 22, respectiv 23 de ani. Trist", a povestit Tarek Omar.
Scafandrul a spus că a recuperat trupurile de la 102 metri adâncime. Cei doi erau îmbrăţişaţi.
14 plăci funerare au fost amplasate deasupra locului cunoscut ca “Gaura Albastră”. Tarek estimează că aici şi-au pierdut viaţa în jur de 130 de oameni în ultimii 15 ani. De fiecare dată, trupurile lor au fost aduse la suprafaţă de Tarek Omar.
Localnicii pun totul pe seama unei legende care spune că sufletul neliniştit al unei fetiţe care a murit acolo îi ia la ea pe toţi cei care se aventurează în zonă.
Tarek nu crede în aceste legende. “Cunosc fiecare colţişor al acestei gropi şi nu am văzut nimic acolo. Niciun monstru, nicio sirenă”, a adăugat scafandrul.