MISTERUL "pădurii îndoite". De ce au crescut copacii cu o formă aşa ciudată
Lângă orăşelul Gryfino, din vestul Poloniei există o pădure ciudată, cu copaci curbaţi într-un mod inexplicabil. Mai exact, sunt 400 de pini care au crescut îndoit. Ciudat este faptul că ceilalţi copaci crescuţi lângă ei sunt perfect drepţi.
Ciudaţii copaci au fost plantaţi în jurul anului 1930 şi că au început să se curbeze când aveau 7-10 ani. Există mai multe teorii care încearcă să explice misterul, dar niciuna nu este demonstrată, potrivit realitatea.net.
O teorie vorbeşte de o anomalie a gravitaţiei în această zonă. Dar gravitaţia ar trage în jos copacii, cu în lateral, mai ales că majoritatea sunt înclinaţi spre nord. La fel, gravitaţia ar fi afectat şi copacii care sunt drepţi.
O altă teorie vorbeşte despre o zăpadă abundentă care ar fi acoperit copacii când erau puieţi. Iarna grea ar fi fost urmată de o primăvară foarte lungă, astfel că zăpada s-a topit foarte încet, afectând creşterea arborilor.
Nici această variantă nu exlică însă de ce alţi pini din apropiere nu au fost afectaţi.
Teoria cea mai plauzibilă, dar mai puţin spectaculoasă, susţine că arborii au fost determinaţi de oameni să crească în acest fel.
În prezent, localnicii nu ştiu povestea pădurii bizare, pentru că oraşul din apropiere a fost distrus în timpul războiului şi refăcut abia în anul 1970.