MITĂ DE SUTE DE EURO! Un angajat al Poliţiei de Frontieră, reţinut în flagrant delict
Un angajat al Poliţiei de Frontieră a fost reţinut pentru trafic de influență. Acesta a estorcat de la un moldovean 600 de euro.
Angajatul Direcției regionale Vest i-a spus conaţionalului nostru că ar avea influență asupra unui factor de decizie din cadrul Procuraturii raionului Ungheni privind clasarea cauzei penale aflată în gestiunea ofițerului, pornită pe numele denunțătorului, pe faptul falsificării reviziei tehnice a unui automobil înmatriculat în Bulgaria.
Prin urmare, în cadrul unor măsuri speciale de investigații, astăzi, pe teritoriul gării auto din oraşul Ungheni, a fost reținut, în flagrant delict, ofițerul de urmărire penală, în automobilul căruia a fost depistată suma de 600 de euro.
Actualmente, angajatul Poliției de Frontieră se află în custodia Procuraturii Anticorupție.
În cazul demonstrării culpabilității acestuia, persoana riscă o amendă de până la 80.000 de lei sau până la şase ani de închisoare.