Mita, la ordinea zilei: Moldovenii preferă să-şi achite serviciile medicale gratuite
Moldovenii nu renunţă la şpagă atunci când ajung pe mâna doctorilor. Ei sunt convinşi că pot beneficia de servicii medicale de calitate doar atunci când oferă bani sau cadouri medicilor. Chiar dacă ştiu că nu pot eradica mita din sistemul de sănătate, autorităţile au elaborat totuşi un plan de acţiuni în speranţa că vor reduce statisticile îngrijorătoare.
Compania Naţională de Asigurări în Medicină a elaborat o strategie de eradicare a mitei din sistemul de sănătate. Instituţia îşi propune să colaboreze în acest sens cu Centrul Naţional Anticorupţie, Ministerul Sănătăţii şi Curtea de Conturi, în speranţa că doar aşa vor putea fi reduse sumele achitate ilegal.
Cei de la asigurări mizează şi pe campanii de informare. Conform unor evaluări prealabile, după implimentarea strategiei, în următorii patru ani moldovenii vor oferi cu 20 la sută mai puţină mită doctorilor de familie şi cu 45 la sută mai puţine plăţi informale medicilor din spitale.
Datele Biroului Naţional de Statisitică arată că, cei mai mulţi dintre pacienţii care oferă mită, 20 la sută, au vârste cuprinse între 16 şi 35 de ani, 15 la sută - între 36 şi 55 de ani, iar 12 la sută au peste 55 de ani.
Pentru a-şi asigura servicii medicale de calitate, moldovenii achită aproape 40 la sută din banii puşi deoparte doctorilor de familie, iar atunci când ajung la spital sunt gata să dea toţi banii din rezervă doctorilor care îi tratează.