Mitingurile electorale din Venezuela, pe ultima sută de metri
Venezuela se află pe ultima sută de metri înainte de alegerile prezidenţiale de duminică. Cei doi pretendenţi au organizat ultimele mitinguri electorale, la care au participat sute de mii de oameni. Aşa cum şi-a obişnuit poporul, actualul preşedinte al ţării, Hugo Chavez, a cântat şi a dansat în ploaie.
În ciuda ploii, capitala Venzuelei a fost luată cu asalt de suporterii lui Hugo Chavez, care au participat la ultimul miting electoral înainte de scrutinul de duminică. Sute de mii de oameni au fluturat steaguri şi l-au aclamat pe preşedintele venezuelean, care a făcut show pe scenă.
"Duminică vom da multe voturi chiar de dimineaţă, pentru a garanta victoria noastră şi pentru a deschide uşile viitorului", a spus preşedintele Venezuelei, Hugo Chavez.
Concomitent cu manifestaţia organizată în sprijinul lui Chavez, în regiunea Lara a avut loc o demonstraţie de susţinere a candidatului aflat în opoziţie. Social-democratul Henrique Capriles a declarat că a venit timpul ca Venezuela să ia un alt drum.
"Această campanie mi-a permis să văd clar ce traseu trebuie să luăm: calea iubirii şi nu a urii, calea spre lumină şi nu spre întuneric, calea iubirii şi angajamentului faţă de oameni", a menţionat candidatul la alegerile prezidenţiale Henrique Capriles.
Hugo Chavez, în vârstă de 58 de ani, a ieşit învingător în lupta cu cancerul şi îşi doreşte un nou mandat la preşedinţia Venezuelei, pentru a consolida aşa-numita revoluţie socialistă în cadrul OPEC. Pe de altă parte, rivalul său Capriles de 40 de ani a reuşit să fortifice o opoziţie fracturată, ceea ce-i oferă o şansă bună la şefia statului. Cu toate acestea, sondajele arată că Chavez va câştiga din nou scrutinul prezidenţial.