Mitropolia Moldovei, despre scoaterea crucifixului din holul MAI: „Decizia este un atentat la identitatea noastră de credință și de neam”
Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove a luat act și își exprimă îngrijorarea profundă față de decizia Colegiului civil, comercial și de contencios administratival Curții Supreme de Justiție, privind scoaterea crucifixului instalat în holul Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova.
La data de 10 noiembrie 2021, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele completului, judecătorul Maria Ghervas, judecătorii Nina Vascan, Victor Burduh, examinând admisibilitatea recursului depus de către Ministerul Afacerilor Interne, la acțiunea în contencios administrativ depusă de către Ministerul Afacerilor Interne împotriva Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității, cu privire la anulare în parte a actului administrativ, împotriva deciziei din 20 iulie 2021 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a respins apelul declarat de către Ministerul Afacerilor Interne împotriva hotărârii din 02 martie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, a dispus: Recursul depus de către Ministerul Afacerilor Interne, se declară inadmisibil. Încheierea este irevocabilă.
Biserica Ortodoxă din Moldova califică o nedreptate fundamentală această decizie și sprijină reacțiile majorității cetățenilor Republicii Moldova în favoarea păstrării crucifixurilor în instituțiile publice. Or, prezența în spațiul public a unor simboluri fondatoare pentru civilizația creștină europeană – precum crucea – este utilă și necesară.
Crucea este reprezentată pe stema Republicii Moldova, în scutul plasat pe pieptul unei acvile purtând în cioc o cruce de aur. Crucea a purtat-o în mâinile sale, Domnitorul Țării Moldovei Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt. Despre Cruce a scris versuri eterne autorul imnului național marele preot și poet Alexie Mateevici.
Crucea și icoanele sunt simboluri sacre ale Bisericii și neamului nostru, iar familiarizarea cu aceste simboluri și cunoașterea sensului lor de către cetățenii noștri fac parte, din nivelul de bază al educației, fără de care deprinderea valorilor civice elementare nu ar fi posibilă.
Istoria bimilenară a creștinismului ne-a demonstrat cât de semnificativ este acest simbol. Spațiul balcanic în care trăim noi, ne-a confirmat importanța și valoarea inestimabilă a Crucii.
Din aceste considerente, Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove consideră decizia Colegiului civil, comercial și de contencios administratival Curții Supreme de Justiție vizavi de scoaterea crucifixului de pe holul Ministerului Afacerilor Interne al Republica Moldova drept un act defăimător și de discreditare a majorității naționale. Această decizie este un atentat la identitatea noastră de credință și de neam.
Totodată, îndemnăm membrii Colegiului civil, comercial și de contencios administratival Curții Supreme de Justiție să-și revizuiască decizia față de acest subiect stringent în care este vizat cultul majoritar din țara noastră.