Mitropolia Moldovei, subordonată Patriarhiei de la Moscova, promovează teoriile nedovedite științific despre pericolul vaccinurilor și 5G
Mitropolia Moldovei, subordonată canonic Patriarhiei de la Moscova, promovează în mod oficial toate teoriile nedovedite stiințific, privind tehnolgia 5G, coronavirusul, microciparea etc. Despre aceasta se arată într-o adresare ”privind legalitatea unei eventuale vaccinări obligatorii ca efect al virusului SARS-COVID-19”.
Potrivit documentului, membrii Sinodului BOM se arată îngrijorați de un eventual vaccin împotriva COVID– 19, care ar putea fi administrat în masă populației. Ei susțin că prin intermediul acestui vaccin s-ar injecta nanocip-uri în corpul uman, cu ajutorul cărora să poată fi controlată populația, prin intermediul tehnologiei 5G.
”Tot mai mulți președinți de țară, politicieni, deputați, oameni de afaceri și experți medicali deschis declară despre testarea câtorva vaccine anti-COVID 19 ce urmează a fi administrat de preferință în mod obligatoriu. Nu au lipsit astfel de declarații nici în mediul politic al Republicii Moldova. Cu toții am fost avertizați despre un posibil nou val „pandemic” în apropierea lunii noiembrie, dar și despre o campanie de vaccinare a întregii populații a țării.”, susțin membrii Sinoudului BOM.
În explicațiile adresării emise de Mitropolia Moldovei se arată că Bill Gates este considerat principalul responsabil pentru crearea tehnologiei de microcipare a populației, prin intermediul unui vaccin care să introducă în trup nanoparticule care reacționează la undele transmise de tehnologia 5G și permit sistemului să îl controleze pe om de la distanță.
"În Parlamentul Italiei a fost formulat de către o deputată în mod oficial cererea de arestare a infractorului internațional Bill Gates, care este acuzat de faptul că este un criminal împotriva umanității, că a provocat prin vaccinuri moartea a 500.000 de copii în India, că susține ideea de genocid pentru reducerea populației planetei.
Bill Gates este considerat principalul responsabil pentru crearea tehnologiei de microcipare a populației, prin intermediul unui vaccin care să introducă în trup nanoparticule care reacționează la undele transmise de tehnologia 5G și permit sistemului să îl controleze pe om de la distanță.
Se consideră că tehnologia 5G în combinație cu anumite vaccinuri administrate în China și Italia au și stat la baza apariției acestui virus care a întors pe dos întreaga planetă."
Totodată, în adresare se arată că Mitropolia Moldovei, subordonată canonic Patriarhiei de la Moscova, este îngrijorat de faptul că „microcipare ar putea fi impusă prin lege” și solicită ca:
"1.Vaccinarea populației (anti-COVID-19, etc), precum și orice intervenție medicală să fie efectuată pe principii benevole, doar cu consimțământul și informarea corectă a pacientului (inclusiv și transparența componenței vaccinului și a posibilelor efecte adverse), cu respectarea prevederilor Convenției pentru protecţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane în ceea ce priveşte aplicaţiile biologiei şi ale medicinei, de altfel, ratificată de către Republica Moldova.
2.Asigurarea tuturor drepturilor fundamentale ale oamenilor care ar refuza vaccinarea obligatorie, exceptând eventualele discriminări șisau restricționări.
3.Asigurarea dreptului omului de a nu i se introduce/implanta orice dispozitiv/cip străin corpului uman, luând în considerație informația prezentată de către oamenii de știință despre pericolul acestora, precum și îngrijorarea întemeiată pe baza Apocalipsei Sfântului Ioan Teologul și a proorociilor Sfinților Părinți."