Mitropolia Moldovei va edita manuale de religie. Ministerul Educaţiei înaintează CERINŢE
Mitropolia Moldovei intenţionează să editeze manuale de religie. O decizie în acest sens a fost luată la o şedinţă a Protopopilor din Eparhia Chişinăului. Ministerul Educaţiei aprobă iniţiativa, dar spune că manualele nu trebuie să promoveze o anumită confesiune, iar disciplină trebuie să fie opţională.
Reprezentanţii Mitropoliei vor crea un grup de lucru, care va elabora manualele de religie pentru clasele primare şi cele gimnaziale. Banii urmează să fie identificaţi de către Mitropolia Moldovei.
"Aceste manuale vor conţine material didactic pentru disciplina opţională religia creştin-ortodoxă. Înaltpreasfinţia sa a venit cu asigurări părinteşti că va identifica posibilităţi, oportunităţi ca aceste manuale să vadă lumina tiparului", a spus vicarul Mitropoliei Moldovei, responsabil de învăţământul religios, Episcopul Ioan.
Conţinutul manualelor urmează să fie coordonat şi cu specialiştii Ministerului Educaţiei.
"El trebuie să fie bazat pe competenţe. Bunăoară să promoveze principiul toleranţei, compasiunii, valori pe care noi le promovăm ca sistem, ca societate", a zis viceministrul Educaţiei, Igor Grosu.
Profesorii susţin că lecţiile de religiile sunt binevenite copiilor. Totodată dascălii insistă că manualele pentru predarea acestei disciplini trebuie să fie interactive.
"Manualul ar fi bine să conţină poezii, istorioare religioase, poveţe, sfaturi şi tot ar fi un moment foarte favorabil, calendarul creştin ortodox şi simbolurile, semnificaţiile acestei sărbători", a precizat profesorul de istorie şi educaţie civică, Ala Buruiană.
În timp ce unii părinţi susţin iniţiativa, alţii spun că elevii nu au nevoie de asemenea lecţii:
"În prezent există foarte multe surse de informaţie, suficiente pentru a învăţa ce înseamnă moralitate, fără a respecta anumite canoane".
"Ar trebui să conţină idei generale despre religie, ca copiii să se poată informa, ca să poată face o alegere liberă".
"Ceea ce ţine de creştinism, bazele generale. Fiindcă copiii noştri, generaţia noastră nu cunosc foarte multe chestii despre simpla noatră religie".
Educaţia moral-spirituală este un obiect de studiu opţional, predat elevilor din clasa întâi până într-a noua. În prezent există manuale de religie doar pentru elevii claselor 1-6, acestea au fost editate în România.