Urmare consultărilor ierarhilor Bisericii Ortodoxe din Moldova cu membrii Comisiei Naționale Extraordinare pentru Sănătate Publică din 16 martie 2020, ținând cont de situația critică legată de răspândirea noului coronavirus COVID-19, Sinodul Bisericii Ortodoxe din Moldova binecuvintează:
- În duminicile a III-a și a IV-a a Sfântului și Marelui Post, Sfânta Liturghie se va săvârși în curtea bisericii, improvizându-se în acest sens altar în aer liber.
- Sfintele locașuri de închinare rămân deschise pentru acces la rugăciune.
- În contextul celor binecuvântate, îndemnăm slujitorii și enoriașii să manifeste înțelegere, fiind solidari în rugăciune și sprijin pentru aproapele!
- Pentru perioada ulterioară vom reveni cu recomandări suplimentare.