Mitropolitul Vladimir: Să ne rugăm pentru ca pacea să revină pe pământul ucrainean
Astăzi, mai mult ca oricând ne dorim în mod deosebit ca între poporul rus și cel ucrainean să existe pace și armonie. Declarația a fost făcută de către Mitropolitul Vladimir, care a venit cu un apel către credincioși de a se ruga pentru ca pacea să revină pe pământul ucrainean, iar popoarele fraterne să găsească calea spre reconciliere și iertarea reciprocă.
Totodată, Mitropolitul Moldovei, Vladimir, a venit cu un apel către partea rusă și cea ucraineană, să se așeze la masa negocierilor și să soluționeze în mod pașnic toate problemele.
"Dragi compatrioți, iubiți credincioși ai Bisericii Ortodoxe din Moldova,
Au trecut mai bine de 40 de zile de la declanșarea conflictului armat din Ucraina, timp în care ne-am rugat cu umilință pentru pace și încetarea vărsărilor de sânge din țara vecină. Ceea ce am văzut până acum este un război îngrozitor ce schilodează fără milă nu numai trupul, dar și sufletul.
Încă din primele zile a războiului din Ucraina am specificat clar poziţia noastră – suntem pentru pace şi împotriva războiului! Biserica Ortodoxă din Moldova a fost și este alături de refugiați și oferă toată asistența posibilă tuturor celor care au suferit în urma ostilităților. Până în prezent, mii de refugiați și-au găsit adăpost pe lângă sfintele noastre biserici și mănăstiri, iar preoții împreună cu enoriașii acordă sprijin duhovnicesc și material, dând dovadă de un adevărat exemplu de jertfă evanghelică.
Spre marea noastră întristare, am aflat despre câțiva clerici ai BOM, care în mod absolut nejustificat au îndemnat credincioșii la ură interetnică și dezbinare. Cazurile au fost documentate și vor fi sancționate conform canoanelor eclesiale la judecata bisericească.
De când există această lume au existat probleme între națiuni. Dar am crezut întotdeauna, că noi oamenii, fiind creație a lui Dumnezeu, înzestrați cu rațiune și cuvânt, trebuie să rezolvăm aceste probleme cu ajutorul cuvântului înțelept și nicidecum prin cultivarea urii și a instigării la război.
Astăzi, mai mult ca oricând ne dorim în mod deosebit ca între poporul rus și cel ucrainean să existe pace și armonie, ca niște vecini buni, în respect unul față de celălalt, în răbdare unul față de celălalt și în dragoste.
În mod repetat, facem apel la ambele părți, partea rusă și cea ucraineană, să se așeze la masa negocierilor și să soluționeze în mod pașnic toate problemele care există.
Domnul păcii, al dreptății și al iubirii, să dăruiască înțelepciune făcătoare de pace tuturor conducătorilor politici, responsabili de aplanarea acestui conflict armat.
Să ne rugăm în continuare cu sârguință pentru ca pacea să revină pe pământul ucrainean, iar popoarele fraterne să găsească calea spre reconciliere și iertarea reciprocă", este mesajul Mitropolitului Vladimir.