În 2010, cei de la Mitsubishi au vândut în toată Europa doar 97 de unități i-MiEV. Anul trecut au ajuns la 2.600. În ciuda mediului ostil, japonezul „verde“ pare a intra în cotidian.

Pare mic, înghesuit și sensibil, are un interior ascet și insipid şi costă cât un vehicul premium.  Cu toate acestea, Mitsubishi i-MiEV își are locul său, bine stabilit, în pleiada de mașini care se luptă pentru clienți pe piața europeană, scrie capital.ro.

Un Matiz mai dezvoltat

La prima vedere, i-MiEV este o mașină de oraș ca oricare alta. Un design fără strălucire, dimensiuni exterioare reduse şi un spaţiu interior nu mai mare decât cel dintr-un cort pentru două persoane. Scaunele mici şi bordul cu doar câteva butoane dau impresia unei maşini făcute cu unicul scop de a costa puţin şi de a te transporta de la punctul A la B. E doar prima impresie pentru că, odată ce roteşti cheia în contact încep surprizele.

În marea lor majoritate, plăcute. Mai întâi, pornirea motorului nu face nici cel mai mic zgomot. Doar un sunet scurt, ciudat, te anunță că o simplă cuplare a levierului cutiei de viteze în treapta pentru mersul înainte, coroborată cu apăsarea pedalei de accelerație, va pune în mișcare micul vehicul. Îndeplinirea acestor formalități rămâne tot fără răspunsul așteptat de la o mașină obișnuită: niciun sunet. În schimb, accelerația este fenomenală.

Micul motor electric sincron cu magnet permanent, de 49 kW, pare că împinge vehiculul mult mai rapid decât oricare altă unitate de propulsie convențională prezentă pe un astfel de vehicul. Datele tehnice arată că timpul necesar atingerii vitezei de 100 km/h este de 15,9 secunde, însă senzația că spatele ți se face una cu spătarul scaunului este prezentă permanent. Din nefericire, condusul sportiv este mult mai puțin indicat în această mașină decât în oricare alta, pentru că indicatorul nivelului de încărcare al bateriei scade rapid.

Impulsuri ținute în frâu

Conform Mitsubishi, mașina ar trebui să parcurgă circa 150 km cu o singură încărcare a bateriei. Din nefericire, asta se întâmplă doar într-un mediu ideal, pentru că într-un trafic aglomerat și la peste 30 de grade Celsius, bateria se epuizează mult mai rapid (circa 90 - 100  km). O astfel de mașină te învață să îți „raționalizezi reacțiile“ și să utilizezi cât mai des frâna de motor pentru a furniza cât de puțin curent bateriilor.

Orice exces costă timp, pentru că intervalul minim de reîncărcare a bateriei este de șase ore. Culmea este că, deși în primele zile te uiți temător la consum, această teamă dispare imediat ce conștientizezi că nu reușești nicicum să parcurgi mai mult de 100 km pe zi, atâta timp cât nu părăsești orașul. Iar noaptea e timp suficient să reîncarci bateriile. Ai nevoie doar de o priză amplasată undeva în apropierea locului de parcare sau de un prelungitor suficient de lung.

Prețul prohibitiv - 36.640 de euro - este cel mai mare dușman al mașinilor electrice, însă logica arată că orice tehnologie nouă are costul său (cercetare, dezvoltare, industrializare) care, în timp, odată ce volumul vânzărilor crește, va scădea vertiginos. Rămâne de văzut în câți ani se traduce această logică.