Mitt Romney a câştigat alegerile primare ale partidului Republican din Florida
Fostul guvernator al statului Massachusetts, Mitt Romney, are şanse tot mai mari de a deveni candidatul partidului Republican pentru fotoliul de la Casa Albă. Acesta a câştigat alegerile primare ale partidului Republican din Florida. Acesta a obţinut 47 la sută din sufragii, devansându-l pe contracandidatul său, Newt Gingrich, care a acumulat 32 de procente din voturi.
Pe locul trei s-a clasat fostul senator al statului Florida, Rick Santorum. Rezultatele alegerilor din Florida, sunt importante, întrucât aici locuiesc foarte mulţi pensionari, care sunt implicaţi activ în procesul de votare.
De cele mai multe ori, câştigătorul alegerilor primare din Florida primeşte 50 de voturi din cele 1.144 în cadrul congresului Partidului Republican din Florida, care are loc în luna august. Reprezentantul Partidului Republican va deveni contracandidatul actualului preşedinte american, Barack Obama, în cursa pentru Casa Albă.
Alegerile prezidenţiale din Statele Unite vor avea loc în acest an pe 6 noiembrie.