MOARTE CUMPLITĂ pentru un bărbat din Ghidighici. S-a stins după ce casa I-A LUAT FOC
Moarte cumplită pentru un bătrân din Ghidighici. Bărbatul s-a stins în condiții groaznice, aseară, după ce casa în care locuia a luat foc. Flăcările au izbucnit în bucătărie și au făcut scrum mobilierul şi electrocasnicele.
Incendiul s-a produs după ora 20:00. Bătrânul avea 63 de ani și locuia singur.
Vecinii bărbatului sunt şocaţi de cele întâmplate:
''El e singur și e bolnav. Soția i-a murit cu vreo trei ani în urmă".
Oamenii presupun că acesta ar fi consumat alcool:
"Alcool consuma. Nu pot spune că regulat, dar se întâmpla să consume".
Vecinii mai cred că una din cauzele izbucnirii focului ar putea fi exploatarea incorectă a sobei:
"El probabil nu a avut gaz, de acesta metan. El se încălzea la sobă, cu altceva nu avea cu ce să se încălzească".
Echipajele de pompieri sosite la locul incidentului, au găsit casa cuprinsă de flăcări.
"La fața locului au fost îndreptate două autospeciale de intervenție. Ajunși, pompierii au stabilit că în încăpere era cadavrul unui bărbat carbonizat. În procesul de intervenție, pompieri au găsit o butelie de gaz care a fost evacuata fără ca să explodeze", a declarat Liliana Pușcașu, ofițer de presă DSE.
Deocamdată, nu se cunosc cauzele incendiului.
Pompierii au reuşit să salveze viaţa unui alt bărbat de 61 de ani care s-a intoxicat cu fum. Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale atenționează oamenii să respecte regulile antiincendiare și să evite utilizarea focului deschis în locuințe.
De la începutul anului, în țară au avut loc aproape 400 de incendii în care au decedat 40 de oameni.