MOARTE ÎNVĂLUITĂ ÎN MISTER! O mamă și doi gemeni nou-născuți, găsiţi decedaţi în condiţii suspecte
O femeie de 40 ani a murit, după ce a născut doi gemeni, care au fost găsiți, la rândul lor, decedați, într-un sac menajer băgat în frigider. Tragedia a avut loc la Galaţi, România.
Femeia a fost găsită de un echipaj SMURD în stop cardio-respirator, după ce concubinul acesteia a sunat la 112. Ea nu a mai putut fi salvată, scrie agerpres.ro.
"Au venit cei de la ambulanță, au găsit copiii decedați. Nu pot să vă spun mai multe lucruri decât că noi am început cercetările și s-a început urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere a nou-născutului de către mamă", a declarat un procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați.
Din primele cercetări nu se exclude ipoteza ca femeia să își fi ucis nou născuții, iar apoi să i se fi făcut rău, după ce a născut fără supraveghere medicală. Copiii au fost găsiți într-un sac menajer în frigider.
Femeia mai avea șase copii.
Autopsia și ancheta vor stabili cauzele care au dus la tragicul eveniment.