MOARTE MISTERIOASĂ în Capitală. Un bărbat a decedat subit în timp ce traversa strada şi a căzut în faţa unui vehicul (VIDEO)
Un bărbat de 41 de ani a murit în timp ce traversa strada, chiar în faţa unui microbuz. Tragedia a avut loc la intersecţia străzilor Vasile Lupu cu Eugen Coca din sectorul Buiucani al Capitalei, în jurul orei 19:30.
La faţa locului a intervenit şi un echipaj medical, însă victima nu a mai putut fi salvată.
"Ajunşi la faţa locului, martorii au comunicat poliţiştilor că bărbatul a căzut pe carosabil în faţa unui vehicul, iar medicii au constatat decesul bărbatului. Cadavrul bărbatului a fost dus la Centrul de medicină legală pentru a fi stabilită cu exactitate cauza decesului", a declarat pentru PUBLIKA.MD, Natalia Stati, ofiţer de presă la Poliţia Capitalei.
Deocamdată nu este prea clar dacă acesta a decedat subit, sau a fost spulberat de vehicul, aşa cum spun martorii.
Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanţelor producerii tragediei.
Dacă ai fost martorul unei situaţii interesante, expediază imaginile surprinse pe adresa [email protected] sau prin intermediul opţiunii ŞTIREA TA, de pe site-ul PUBLIKA.MD, iar acestea vor fi văzute de o țară întreagă.