MOARTEA DIN CER! Avioanele militare ale Rusiei care îi bagă în sperieţi pe americani (FOTO)
Pentru multe ţări, avioanele de vânătoare ruseşti reprezintă o alternativă mai atractivă şi mai ieftină, decât analoagele lor americane sau europene, iar multe guverne au în dotare anume avioane produse în fosta URSS sau în Rusia, scrie The National Interest.
Publicaţia a făcut propriul top al celor mai de temut avioane ruseşti:
1. Pe primul loc se află Su-27 (după codificarea NATO: Flanker). Aceste avioane de luptă se află în dotare multor ţări. Su-27 paote deţine supremaţia în aer, are o rază de luptă de 750 km şi paote depăşi în viteză aparatele americane F-16 şi F/A-18.
2. Pe locul doi se află avionul de vânătoare de generaţia a patra Mig-29 (după codificarea NATO: Fulcrum), care, la fel ca Su-27, a fost elaborat pentru a concura cu F-15 şi F-16 ale americanilor. Trăsătura distinctivă a acestui avion de rază scurtă este manevrabilitatea. MiG-29 "a trecut tot Războiul Rece" şi până în prezent se află în dotarea armatei ruse şi a unui şir de alte foste ţări comuniste.
3. Următorul pe listă este supermanevrabilul Su-35, care încă nu a fost pus la dispoziţia forţelor aeriene din Rusia, dar care a suscitat interes peste hotare. Chiar dacă acest avion de vânătoare "din generaţia 4++" nu este atât de iute ca predecesorul său Su-27, raza sa de luptă este de 1.600 km, iar noul complet de armament compensează acest neajuns.
4. Publicaţia acordă atenţie specială avionului de luptă de generaţia a cincea FGFA pe baza Т-50 (PAK FA). În opinia The National Interest, acest aparat zboară în propria ligă, reprezentând replica directă a Rusiei la aşa avioane americane de generaţia cinci ca F-22 Raptor şi F-35 Lightning II. Cu o viteză maximă de 2.600 km/h PAK lasă în urmă mulţi verişori de-ai săi de pe vremea Războiului Rece. Mai mulţi experţi militari din SUA consideră că Т-50 este mult mai aprig decât americanul F-35.
5. Lista este încheiată de bombardierul supersonic strategic şi purtător de rachete Tu-160 (codificat de NATO: "Blackjack"). Acesta este foarte rapid în comparaţie cu bombardierele strategice, întrecând în viteză analoagele americane. Mai mult, Tu-160 se poate lăuda cu o rază de luptă de 7.300 km. În 2015 Rusia este unica ţară care dispune de astfel de avioane supersonice, iar Ministerul Apărării anunţă că va mai construi 50 de bombardiere modernizate cu numele Tu-160М2.
Citeşte şi: Şefa Forţelor Aeriene americane DEZVĂLUIE care e cea mai mare AMENINŢARE a ţării sale