Moartea i-a lovit brusc: 21 de persoane au decedat de frig în acest weekend în Polonia
Douăzeci și una de persoane au murit de frig la sfârșitul săptămânii trecute în Polonia, unde în unele regiuni s-au înregistrat temperaturi de -20 de grade Celsius, a indicat luni Centrul guvernamental pentru securitate națională (RCB), citat de Agerpres.
"12 oameni au murit în ultimele 24 de ore și alte nouă victime s-au înregistrat cu o zi înainte", a declarat pentru AFP Bozena Wysocka, purtătoarea de cuvânt al RCB.
"Aceste decese urcă la 39 numărul persoanelor care au murit de frig începând cu 1 noiembrie", a adăugat ea.
De asemenea, în masivul Tatra, aflat la granița dintre Slovacia și Polonia, 14 de persoane au murit de la Crăciun, majoritatea după ce au alunecat pe porțiuni fără prea multă zăpadă, dar înghetațe.
În această iarnă, la fel ca anul trecut, valul de frig a sosit foarte târziu, dar brusc, în Polonia, unde până săptămâna trecută temperaturile au fost extrem de ridicate pentru acest anotimp.
Iarna trecută — de asemenea neobișnuit de blândă — circa 77 de persoane au murit de hipotermie în Polonia, dintr-o populație de 38 de milioane de locuitori.