Mobilizare generală. Chiar dacă este 1 mai, continuă lucrările de salubrizare pentru a cincea zi consecutiv (FOTO/VIDEO)
Chiar dacă e 1 mai, polițiștii și salvatorii nu au odihnă. Astăzi este a cincea zi de mobilizare generală.
După o săptămână de lucru, rezultatul este vizibil, iar majoritatea străzilor au fost deja curăţate.
PUBLIKA.MD reamintește că: Peste 200 de străzi ale Capitalei au fost salubrizate pe parcursul celor trei zile, conform datelor Celulei de Criză a Dispeceratului Operațional de Dirijare în Situații Excepționale.
La lucrările de curățare au participat 1.225 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne, 556 soldați ai Armatei Naționale, peste 1.000 lucrători ai municipalității și 1.055 de persoane voluntare. Polițiștii, carabinierii, salvatorii, veteranii de război MAI, dar și conducătorii instituțiilor subordonate ministerului au fost mobilizați astăzi pentru a elimina consecințele calamnităților, iar conform estimărilor prealabile, practic 80% din lucrul planificat a fost realizat.