Mobilizare impresionantă a Tineretului Democrat din Moldova, la Complexul Vatra de lângă Chișinău
Echipa de tineret a Partidului Democrat din Moldova a organizat, în data de 2 iunie, un eveniment în cadrul Complexului turistic Etno-Cultural Vatra.
Peste 7000 de tineri din întreaga țară au participat la această adunare a organizațiilor locale de tineret. Scopul evenimentului a fost de a aduce împreună pe cei care au contribuit, prin efortul și entuziasmul lor, la faptele și reușitele partidului.
Președintele PDM, Vlad Plahotniuc, a fost și de această dată în mijlocul tinerilor. Liderul democrat a ținut să le mulțumească tuturor, deoarece munca lor a avut un rol important în obținerea celui mai bun scor al partidului, la alegerile din acest an.
Liderul PDM le-a vorbit tinerilor și despre situația politică actuală și principiile care stau la baza negocierilor PDM.
„Miza noastră a fost și este să păstrăm în continuare stabilitatea politică în țară, să continuăm faptele bune, iar pentru asta este nevoie de o alianță responsabilă, stabilă și, foarte important, negociată și creată aici, la Chișinău”.
Totodată, Vlad Plahotniuc a declarat că PDM va ști să iasă învingător, indiferent de situație. Aceasta a spus că echipa democrată este numeroasă, unită și puternică, gata de mobilizare în orice moment pentru a proteja țara și cetățenii Moldovei.
„Partidul Democrat este un partid dinamic și puternic, iar voi sunteți una dintre forțele partidului și, indiferent de scenariu, chiar și cel mai negru, suntem gata să ne mobilizăm imediat.”
Evenimentul a continuat cu o serie de competiții sportive atât de forță, cât și de inteligență: lupte greco-romane, K1, box, tragerea funiei, dar și tenis de masă, șah, dame. Președintele TDM, Alexandr Cauia, a înmânat premii câștigătorilor la aceste competiții. Un concert susținut de artiști renumiți a încheiat ziua TDM.
La evenimentul de la Complexul Vatra au participat mai mulți lideri ai Partidului Democrat, printre care prim-vicepreședintele PDM, prim-ministrul Pavel Filip, dar și alți miniștri și deputați democrați.