Mobilizare maximă în punctele de trecere din țară, de sărbători (VIDEO)
La indicațiile prim-ministrului, Pavel Filip, și ministrului Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan, polițiștii de frontieră vor lua toate măsurile care au drept scop simplificarea procedurilor de control, evitarea aglomerărilor și să ofere o stare de confort călătorilor la traversarea frontierei, în perioada sărbătorilor de iarnă.
În cazul în care în punctele de trecere se atestă un flux mai mare de călători, premierul Pavel Filip a cerut Poliției de Frontieră să întreprindă toate acţiunile necesare pentru fluidizarea traficului la frontieră.
"Vă rog să vă organizaţi cât se poate de bine, să fiţi în contact permanent şi cu vecinii noştri, fie că e vorba de Ucraina sau România, astfel încât oamenii să aştepte mai puţin timp", a declarat Pavel Filip.
Astfel, începând de astăzi, 29 decembrie, conform ordinului șefului Departamentului Poliției de Frontieră al MAI, Fredolin Lecari, Direcțiile regionale a DPF și Sectorul Poliției de Frontieră "Aeroportul Internațional Chișinău", vor intra în regim intensiv de lucru în toate punctele internaționale de trecere a frontierei de stat.
Poliția de Frontieră va interveni cu forțe și mijloace pentru a nu crea rânduri și a reduce timpul de așteptare la linia de control.
Totodată, urmează a fi suplinite rândurilor de inspectori de la sectoare mai puțin aglomerate, vor fi anulate deplasările de serviciu pentru a putea utiliza toate culoarele, care la rândul lor, vor fi dotate cu tehnica de procesare și control de performanță, va fi asigurat un mecanism de comunicare pro-activă cu Serviciul Vamal și serviciile de frontieră ale statelor învecinate, inclusiv cu sibdiviziunile Ministerului Afacerilor Interne.
De asemenea, participanții la trafic vor fi informați cu privire la facilitățile traversării cu copii și persoanele care îi însoțesc, asigurarea primului ajutor necesar etc.
Pentru informații complete privind trecerea frontierei Republicii Moldova accesați de asemenea platforma online www.frontiera.gov.md.
Social
- Americanii, sfătuiți să NU călătorească în Europa în perioada sărbătorilor de iarnă. Avertismentul autorităților
- ANUNŢ IMPORTANT pentru şoferii care planifică să treacă frontiera. Punctul de trecere "Soroca-Țekinovca", ÎNCHIS
- Reprezentanții vămilor din Moldova și România caută soluţii pentru fluidizarea traficului la frontieră