MOBILIZAREA CELOR MARI: Germania, Marea Britanie şi SUA vor oferi ajutor cetăţenilor Siriei
Siria și țările vecine vor primi peste 10 miliarde de dolari până în anul 2020, pentru ca cetățenii sirieni să reziste condițiilor de război. Anunţul a fost făcut de premierul britanic, David Cameron, după conferinţa statelor donatoare care s-a desfășurat la Londra.
O parte din fonduri va ajunge în țările de la graniță cu Siria pentru gestionarea crizei refugiaților. Ceilalți bani vor fi destinaţi sirienilor care au rămas în ţara lor.
"Ne-am propus astăzi să tranformăm angajamentele în realitate. Noi trebuie să contribuim la şcolarizarea copiilor şi crearea locurilor de muncă, pentru a da sirienilor speranţa unei vieţi mai bune în ţara lor", a declarat David Cameron, premierul Marii Britanii.
Germania, Marea Britanie şi Statele Unite se numără printre principalii donatori.
Cancelarul german, Angela Merkel, afirmă că ajutorul financiar i-ar putea motiva pe sirieni să rămână acasă:
"Trebuie să-i ajutăm cu tot ce putem pe oamenii care au rămas în Siria, nu doar pe cei care au plecat în Iordania, Turcia sau Liban".
După izbucnirea războiului din Siria, aproximativ 4,6 milioane de localnici s-au refugiat în Iordania, Liban, Irak, Turcia sau Egipt, în timp ce alte sute de mii au luat calea Europei.
- Cipru ar putea lăsa avioanele de război ale Rusiei să utilizeze aeroporturile sale
- O mână de ajutor pentru Ucraina. SUA îi vor acorda zeci de milioane de dolari
- Premierul Marii Britanii, David Cameron a depus o coroană de flori la clubul Colectiv (VIDEO)
- Liderii UE, optimişti în privinţa unui compromis cu Londra. Ce a declarat David Cameron
- Cameron pune condiții refugiatelor musulmane: Ce trebuie să facă pentru a rămâne în Marea Britanie
- BREXIT: Britanicii vor să părăsească Uniunea Europeană. Când vor face referendum