Mobilizarea trupelor ruse la graniţa cu Ucraina, unul dintre principalele subiecte ce vor fi abordate la Reuniunea miniştrilor de Externe ai UE
Foto: ziare.com
canal tv
Mobilizarea trupelor ruse la graniţa cu Ucraina este unul dintre principalele subiecte care vor fi abordate astăzi la Reuniunea miniştrilor de Externe ai Uniunii Europene. În cadrul Consiliului pentru Afaceri Externe al UE se va discuta şi despre posibilele sancţiuni împotriva Moscovei, în cazul în care trupele ruse vor invada Ucraina.
La reuniune va participa şi ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, care va transmite poziţia Bucureştiului cu privire la aceste provocări pentru estul Europei. Potrivit unui comunicat de presă al diplomației de la Bucureşti, ţara vecină susţine pregătirea unor noi sancţiuni din partea Uniunii Europene, care trebuie să rămână fermă şi unită. Sâmbăta trecută, tensiunile de la graniţa dintre Rusia şi Ucraina au fost discutate şi de miniştrii afacerilor externe ai G7.
Tot atunci, şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, a declarat că Gazoductul Nord Stream 2 nu va fi autorizat să funcţioneze în cazul unei noi escaladări a situaţiei din estul Ucrainei. Decizia a fost luată în urma unei înţelegeri între Berlin şi Washington. În prezent, UE menţine mai multe sancţiuni economice împotriva Rusiei, pe care le prelungeşte la fiecare şase luni.