Mod nou de a fierbe apa! Un fierbător electric inedit poate simplifica și mai mult această operațiune (VIDEO)
Fierberea apei este un proces extrem de simplu. Miito este un fierbător electric ce dorește să simplifice și mai mult această operațiune, scrie playtech.ro.
Conceptul este simplu. Dacă dorești să fierbi apă folosești un fierbător electric sau aragazul, ori de cele mai multe ori cuptorul cu microunde. Miito te ajută să fierbi apa direct în recipientul în care prepari ceaiul sau cafeaua instant fără a mai folosi cuptorul cu microunde sau alt recipient.
Procesul se realizează pe bază de inducție, așa cum funcționează și noile aragaze iar utilizatorul poate amplasa ceașca pe baza dispozitivului și apoi introduc în ea o bară magnetică. Miito dispune atât de un design interesant și este foarte util dacă vrei să încălzești o anumită cantitate de apă, cât pentru o ceașcă de ceai și nu mai mult.
Miito poate fi folosit cu orice fel de ceașcă sau cană din orice material, chiar și cele din plastic reutilizabile și funcționează și cu alte lichide precum laptele sau cafeaua.
Pare o idee foarte interesantă având în vedere că nu trebuie să mai murdărești un alt dispozitiv cum ar fi un fierbător clasic sau să mai pornești aragazul. Singurul element ce se poate și este recomandat să fie spălat este bara magnetică ce se introduce în cană.