MODERNIZARE în vinificaţie. Vor fi disponibile ZECE MILIOANE DE EURO
Vinificatorii din Moldova își vor putea moderniza fabricile cu utilaj procurat în leasing, datorită unei finanţări europene. În condiţiile în care mulţi dintre vinificatori şi-au gajat toate bunurile la bănci, ei spun că leasingul este singura soluţie pentru a cumpăra echipament în rate.
Zece milioane de euro vor fi disponibile prin programul Filiera Vinului. Oamenii de afaceri îşi pot alege utilajul pe care doresc să-l cumpere şi apoi să depună pachetul de acte. Un antreprenor va putea aplica pentru cel puțin de 25 de mii de euro, iar suma maximă care va fi acordată este de şapte milioane de euro. Deocamdată, nu se ştie ce dobândă vor plăti antreprenorii.
"Noi ne așteptăm vă spun așa, între 3,75% și 5,5% - 6%, în dependență de negocierile dintre compania de leasing și potențialul beneficiar", a opinat directorul executiv în programul "Filiera Vinului", Iurie Brumărel.
Unii vinificatori sunt sceptici în privinţa proiectului.
"Ca orice întreprindere și noi am planificat de a procura utilaj de peste hotare, o parte de procurat de aici din Republica Moldova. Dacă dobânda leasingului va fi până la 3% atunci proiectul va avea succes", spune Ştefan Vutcariov.
Alţi oameni de afaceri se bucură că vor fi scutiți de procedurile birocratice atunci când accesează un credit.
"E foarte greu să scrii un business plan spre exemplu în cazul unei vinării, când ai nevoie de o presă, sau de un filtru mai performant. Și deja vine opțiunea de leasing unde este cu mult mai simplu", a afirmat vinificatorul Dan Prisăcaru.
Banii vor fi acordaţi de Banca Europeană de Investiții pe un termen de 10 ani, cu o perioadă de grație de patru ani. În luna martie va fi lansat proiectul Livada Moldovei, destinat producătorilor de fructe şi pomuşoare. Bugetul acestuia va fi de 120 de milioane de euro, iar antreprenorii vor putea beneficia de leasing şi credite cu dobânzi avantajoase.