Modernizare pe bani străini. Din 2009, donatorii au finanţat peste 400 de proiecte în Moldova
Din 2009 şi până în prezent, din fondurile atrase de ţara noastră au fost finanţate peste 400 de proiecte. Partea leului din banii proveniţi din străinătate a revenit modernizării infrastructurii.
Programului Compact, semnat în 2010 între Guvernul Moldovei şi Corporaţia Provocările Mileniului, este unul dintre principalele proiecte de restabilire a infrastructurii din ţară. Peste 100 de milioane de dolari, în cadrul acestui program, au fost prevăzute pentru crearea sistemelor de irigare. Alte 100 de milioane au fost alocate pentru reabilitarea şoselei Sărăteni-Soroca. Lucrările aici urmează să fie încheiate în 2014.
Iar pe bani europeni sunt renovate şase străzi din Capitală. Pentru modernizarea acestora, Primăria a contractat 10,3 milioane de euro de la Banca Europeană pentru Investiţii (BEI).
Tot de la BEI, dar şi de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Primăria din Chişinău a împrumutat 13 milioane de euro şi a cumpărat 102 troleibuze noi.
Aceleaşi instituţii au mai oferit trei milioane de euro pentru 23 de troleibuze noi ce vor circula la Bălţi.
Partenerii de dezvoltare au mai creditat modernizarea infrastructurii de aprovizionare cu apă în mai multe localităţi din ţară.