Modernizarea infrastructurii feroviare. 400 de kilometri de căi ferate, reabilitaţi cu suportul Ucrainei (FOTO)
Infrastructura feroviară va fi reabilitată. Mai exact, 400 de kilometri de căi ferate vor fi reconstruiţi până la sfârşitul anului viitor. Este vorba de coridorul Vălcineț- Ocnița- Bălți- Ungheni- Călărași- Căinari. În acest sens, zilele trecute a fost semnat la Vinniţa un memorandum între Î.S "Calea ferată a Moldovei" şi "Ukrzaliznytsia".
Proiectul de reabilitare a tronsonului de cale ferată a fost elaborat de experţi moldoveni în cadrul inițiativei ”Solidarity Lanes”, proiect susținut de Comisia Europeană. Acesta prevede dezvoltarea rutelor logistice alternative, precum și stimularea dezvoltării economice a Moldovei și facilitarea transportului de mărfuri din Ucraina către Uniunea Europeană.
Pentru reconstrucţia celor 500 de kilometri de cale ferată, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Comisia Europeană au aprobat un pachet financiar prin care UE va acorda un grant de investiții de 20 de milioane de euro, iar BERD va oferi guvernului Republicii Moldova 23 de milioane de euro.
Proiectul va contribui la securitatea alimentară, facilitând accesul mărfurilor ucrainene la cel mai mare port operabil din Marea Neagră, Constanța, precum și la porturile din România, Moldova și Ucraina, la Galați, Reni, Ismail și Giurgiulești. Acestea au o capacitate de operare cumulativă care poate absorbi o parte semnificativă a nevoilor de export ale Ucrainei.