Modificări la MAI: Departamentul de poliţie, transformat în Inspectoratul General de Poliţie
Departamentul Poliţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne va fi transformat în Inspectoratul General al Poliţiei. Noua structură va avea subdiviziuni speciale şi teritoriale, iar şeful instituţiei va fi numit pe o perioadă de cinci ani. Poliţiştii vor fi angajaţi în bază de concurs şi vor fi evaluaţi periodic. Cel puţin asta prevede un proiect de lege, menit să reformeze sistemul poliţienesc.
Proiectul urmează să fie examinat de către deputaţi la următoarele şedinţe legislative. Premierul Vlad Filat salută reformarea Ministerului Afacerilor Interne.
"Ceea ce ţine de şeful Inspectoratului General de Poliţie şi numirea dânsului pe o perioadă de cinci ani zile ţine de oferirea unei stabilităţi în funcţie a conducătorului poliţiei în RM după reformă", a spus prim-ministrul, Vlad Filat.
Comuniştii critică, însă, prevederile proiectului de lege.
"Este doar o mimare a reformei, în practică nu va schimba absolut nimic. Noi astfel de reforme am facut şi în sistemul judecătoresc şi în Procuratură unde iarăşi am indicat termene concrete de aflare în funcţie, cu o posibilitate foarte dificilă de a fi demis din funcţie şi nu a dus la nimic", este de părere deputatul comunist, Sergiu Sîrbu.
Liberalul Victor Popa a refuzat să se pronunţe pe marginea proiectului, până la examinarea acestuia.
"Proiectul este în comisie, se colectează avizele respective. Când va fi pregătit pentru examinare în comisie, în comisia de profil securitate naţională şi în comisia juridică, vom începe să ne spunem opinia. Trebuie să vedem şi avizele altor instituţii de profil din Moldova", a spus Victor Popa.
Fostul viceministru de Interne Ghenadie Cosovan consideră că stabilirea în proiectul de lege a termenului de activitate a şefului Inspectoratului General de Poliţie reprezintă un avantaj.
"Tradiţiile noastre este ca să tragem cu ochiul la un vecin la altul, dar să nu ţinem cont de realităţile Republicii Moldova. În această lege trebuia să fie prevăzute norma concretă în care să fie relatată structura Ministerului de Interne. Cadrul numeric al efectivului", a spus ex-viceministrul de Interne, Ghenadie Cosovan.
Proiectul de lege prevede ca angajaţii din MAI şi din instituţiile subordonate, care nu au tangenţă cu activitatea poliţienească, să nu beneficieze de grade. Documentul mai stabileşte ca poliţia să fie delimitată în criminală şi de ordine publică.