Modificări privind angajarea într-o funcție publică şi exercitarea funcției publice de conducere de nivel superior. Hotărârea aprobată de Guvern
Foto simbol
canal tv
Sistemul național de management al funcției publice va fi modernizat, iar calitatea managementului de nivel superior va crește. Guvernul a aprobat o hotărâre în acest sens, care prevede modificarea mai multor legi aferente funcției publice.
Potrivit instituţii, noile prevederi se referă la formarea corpului de rezervă al funcționarilor publici - aceștia vor putea fi angajați fără proceduri suplimentare de recrutare. Tinerii, care au absolvit Programul de stagii al Guvernului vor fi, la fel, scutiți de procedura de recrutare - cei care nu au fost propuși spre numire într-o funcţie publică de execuţie vor fi incluși în corpul de rezervă al stagiarilor pe o perioadă de 12 luni de la eliberarea certificatului de stagiu. Totodată, mentorii care îi vor ghida pe parcursul stagiilor de practică urmează a fi remunerați lunar.
De asemenea, instituţia menţionează că practica medicală va fi compatibilă cu funcția publică, iar perioada de probă pentru funcționarul debutant va putea fi redusă de la 6 la 3 luni. Totodată, pentru exercitarea funcției publice de conducere de nivel superior, va fi necesară deținerea, în decurs de 18 luni de la numire, a unui certificat de absolvire a programului de formare specializată.