MODRIC, VIAŢA DE DUPĂ EUFORIE: Croatul speră să revină în forma cea mai bună
Embed:
Cel mai bun fotbalist din lume în acest an, croatul Luka Modric, are parte de cel mai bun an din carieră după ce a câştigat Liga Campionilor cu Real Madrid şi a ajuns până în finala Campionatului Mondial cu echipa naţională a Croaţiei.
Fotbalistul a continuat să adune laurii şi a fost ales cel mai bun fotbalist al sezonului trecut în Liga Campionilor. Mai mult, în această săptămână Modric a fost ales în premieră fotbalistului anului de către Federația Internațională de Fotbal Asociație.
Luka Modric susţine că este foarte greu să rămâi la același nivel după asemenea succese, însă afirmă că este gata să obţină şi mai mult.
"Acum am nevoie de mai multe meciuri pentru a reveni la forma de acum câteva luni. Ne-am dorit foarte mult să obţinem un rezultat notoriu cu naţionala Croației. Am reuşit, dar emoţiile ne-au copleşit atât de mult, încât nu e uşor să revii cu picioarele pe pământ şi să fii și în formă. Trebuie să uităm de tot ce am obţinut și să ne concentrăm acum pe ceea ce avem de făcut în acest sezon", a spusfotbalistul Real Madrid, Luka Modric.
Pentru Luka Modric urmează două meciuri de foc în viitorul imediat. Real Madrid va juca sâmbătă seară cu rivala sa din oraş, Atletico, în etapa a şaptea a campionatului intern, iar săptămâna viitoare are meci și în Liga Campionilor.
Într-un meci ce va conta pentru etapa a doua a fazei grupelor Realul o va înfrunta pe ŢSKA Moscova în deplasare. Partida va fi transmisă în direct de CANAL 3, pe 2 octombrie, de la ora 22:00.