"Moldova - ţara cu cel mai mare suport financiar european". Câţi euro revin pe cap de locuitor
Republica Moldova este o ţară cu cel mai mare suport financiar european per capita dintre statele vecine UE din Est şi Sud-Est. Declaraţia aparţine şefului delegaţiei UE în RM, Pirkka Tapiola, şi a fost făcută în cadrul unei emisiuni de la Pro TV.
"Uniunea Europeană a oferit moldovenilor aproximativ 41 de euro pe cap de locuitor. Doar anul trecut, UE a oferit Moldovei granturi în valoare de 120 de milioane de euro", a specificat acesta.
Potrivit şefului delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova, ţara noastră va beneficia şi în continuare de suport financiar, dacă granturile vor fi implementate eficient.
Totodată, oficialul a ţinut să menţioneze că modul de implementare a proiectelor europene este verificat de un sistem de audit al Uniunii Europene. "Suntem responsabili de auditul proiectelor pe care le implementam. Vrem să vedem eficienţa granturilor", a punctat Tapiola.
Ambasadorul UE în Moldova a mai spus că relaţia RM-UE se vor dezvolta în continuare în funcţie de cum vor evolua reformele din toate domeniile.