Moldova a coborât două locuri în topul Băncii Mondiale "Doing Business-2013"
Republica Moldova ocupă locul al 83-lea în topul Băncii Mondiale "Doing Business-2013", între Kuweit şi Croaţia, şi a coborât două trepte pe parcursul unui an, scrie Infotag.md. Ţările vecine, România şi Ucraina, se situează pe locurile 72 şi 137.
Potrivit indicatorilor acestui top, ţara noastră stă cel mai bine la capitolul înregistrarea proprietăţii, având locul al 16-lea între 185 de ţări. Nu sunt de neglijat nici indicatorii privind asigurarea onorării contractelor (locul 26) şi creditarea (locul 40).
Situaţia cea mai nefastă este în sfera obţinerii autorizaţiilor pentru construcţii (locul 168), a conexiunii la sistemul de alimentare cu energie electrică ( locul 161) şi în comerţul internaţional (locul 142).
Potrivit colaboratorului ştiinţific superior al Institutului de Economie, Finanţe şi Statistică, Mihail Poisic, datele relevă înrăutăţirea situaţiei economice din Moldova. "Nu se rezolvă problema majoră – combaterea corupţiei. Începând cu eşaloanele de vârf ale puterii, unde în pofida legilor şi deciziilor care se adoptă, funcţionarii tot nu prezintă declaraţii de venituri. Avem cele mai scumpe preţuri la materii prime, mită, exod de investiţii, oamenii pleacă peste hotare. Iar autorităţile, în loc să rezolve aceste probleme stringente din sfera economiei, ‘dispută’ în jurul denumirii limbii şi împărţirii portofoliilor", a afirmat economistul.
Premierul Vlad Filat a declarat că: "Nu este un motiv de bucurie, având în vedere că anul trecut am înregistrat o îmbunătăţire considerabilă la acest capitol. În acest an, mulţi alţii au fost mai buni ca noi. Avem nevoie să comunicăm nu doar prin intermediul actelor normative aprobate la Guvern sau în Parlament, e nevoie să discutăm cu reprezentanţii oamenilor de afaceri în ceea ce ţine de realităţi".
Potrivit experţilor, în raportul "Doing Business" nu este reflectată situaţia reală din domeniu, în special cazurile de preluare frauduloasă a afacerilor.
"Un rating cu adevărat relevant este indicatorul libertăţilor economice unde, din păcate, Moldova ocupă poziţii foarte joase 1.34-1.55 viteza cu care se înregistrează întreprinderile, modalitatea de acordare a licenţelor de construcţii şi alte aspecte sunt mai puţin relevante pentru activitatea economică a unei întreprinderi. Avem probleme la capitolul menţinerea proprietăţii private, atacurile raider", a menţionat expertul economic Roman Chirică.
Între ţările fostei URSS, poziţia cea mai bună, a 9-a, ca şi anul trecut, revine Georgiei. Estonia este pe locul al 21, Letonia - 25, Armenia - 32, Kazahstanul - 49, Rusia - 137, Tadjikistanul – 141 şi Uzbekistanul se situează pe poziţia a 154-a.
Singapore este capul topului pe parcursul a şapte ani consecutiv, având cele mai bune condiţii pentru business. În grupul primelor cinci state au mai intrat Hong Kong, Noua Zeelandă, SUA şi Danemarca. Republica Sud-Africană şi Ciad încheie clasamentul.