Moldova a fost reprezentată la învestirea lui Putin de un ambasador rechemat
Moldova a fost reprezentată la ceremonia de învestire a preşedintelui rus, Vladimir Putin, de către Andrei Neguţă, deşi care a fost rechemat recent din funcţia de Ambasador al ţării noastre în Federaţia Rusă. Informaţia a fost oferită pentru publika.md de către surse din cadrul diplomaţiei moldoveneşti.
Reprezentanţii ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene deocamdată nu au confirmat, dar nici nu au infirmat informaţia. Potrivit aceloraşi surse, deşi ministrul de Externe, Iurie Leancă, a anunţat, încă pe 25 aprilie, rechemarea Ambasadorului de la Moscova, Andrei Neguţă îşi va exercita mandatul până la 14 mai. Astfel, ţara noastră va fi reprezentată de acelaşi Andrei Neguţă şi la parada militară de pe Piaţa Roşie de la Moscova, care va fi organizată pe 9 mai cu ocazia Zilei Victoriei.
Până acum s-au vehiculat cel puţin cinci nume ale potenţialilor candidaţi pentru funcţia de Ambasador al Moldovei în Rusia. Este vorba de actualul viceministru de Externe, Andrei Popov, deputatul PLDM, Chiril Lucinschi, un fost angajat al ministerului de Externe, Mihai Diacov, care este şi verişor al unui fruntaş democrat, Dumitru Diacov, fostul ministru al Educaţiei, Victor Ţvircun şi deputatul neafiliat, Zinaida Greceanâi.