Moldova a mai pierdut două dosare la CEDO. Statul va trebui să achite peste 12.000 de euro reclamanţilor
Moldova a mai pierdut două procese la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, iar statul trebuie să le achite reclamanţilor peste 12 mii de euro.
În primul caz, o locuitoare a Capitalei s-a plâns Înaltei Curţi că nu a existat o anchetă efectivă în dosarul privind moartea fiului său, iar drepturile ei nu au fost respectate. CEDO a considerat că investigaţia nu a fost eficientă şi a dispus să-i fie achitate aproximativ 12.400 de euro.
În cel de-al doilea caz, directorul unei clinici veterinare de stat s-a plâns judecătorilor că a fost victima unei provocări, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită.
Reclamantul nu a solicitat achitarea prejudiciilor materiale sau morale.
Publika.md aminteşte că peste 10 milioane de lei a achitat Guvernul, anul trecut, pentru procesele pierdute de ţara noastră la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. Datele au fost făcute publice de agentul guvernamental la CEDO, Lilian Apostol.
Totuşi, suma achitată de ţara noastră pentru procesele pierdute la CEDO, pe parcursul anului trecut, este mai mică faţă de cea din 2012 cu peste un milion de lei. Totodată, este în descreştere şi numărul hotărârilor în care au fost constatate încălcări de procedură.