Moldova a pierdut primul meci al turneului de calificare pentru Mondialul de futsal
Moldova a început cu stângul turneul de bază a preliminariilor Campionatului Mondial de futsal. Tricolorii au pierdut în faţa Serbiei cu 0-4 în prima partidă din cadrul grupei a 3-a.
Sârbii au deschis scorul în minutul 2 al partidei prin Janjic, iar în minutul 10 deja conduceau cu 3-0 datorită reuşitelor lui Milosavac şi Rajcevic. Bojovic a marcat ultimul gol al balcanicilor la mijlocul reprizei secunde. În celălalt meci al grupei Slovenia a învins Israelul cu 3-2.
După prima etapă Moldova se poziţionează pe ultimul loc în grupă. Următorul meci elevii lui Vladimir Vusatîi îl vor disputa astăzi cu Slovenia, care este şi gazda miniturneului. Moldova a ajuns în turneul de elită după ce a terminat pe primul loc runda preliminară, fiind într-o grupă cu Georgia, Armenia şi Malta.