Moldova a primit chestionarul Comisiei Europene privind cererea de aderare la UE
Autoritățile de la Chișinău au primit chestionarul Comisiei Europene cu privire la cererea de aderare la UE a Republicii Moldova. Acesta a fost înmânat de comisarul pentru vecinătate și extindere Olivér Várhelyi, anunță ministrul de Externe, Nicu Popescu.
Ministrul menționează că răspunsurile la întrebările din acest chestionar vor reprezenta radiografia situației din Moldova de moment și vor arăta cât de pregătiți suntem pentru aderarea la Uniunea Europeană. Totodată, vor indica unde trebuie depuse eforturi suplimentare.
"Țara noastră își accelerează parcursul european. Am reiterat că suntem parte a Europei nu doar geografic, dar și prin identitatea pe care o purtăm, valorile pe care le împărtășim, prin limba română, limba oficială a UE pe care o vorbim și prin istoria comună pe care o avem", a scris Nicu Popescu pe Telegram.
Oficialul a mai menționat că în acest proces va fi implicată și societatea civilă, pentru că aderarea la Uniunea Europeană reprezintă un proiect de țară care vizează viitorul fiecăruia dintre noi, a specificat Popescu.