Moldova a primit răspuns pozitiv de la UEFA şi va juca în turul doi preliminar al Mondialului
Naţionala Moldovei de fotbal în sală s-a calificat în turul doi preliminar al Campionatului Mondial, chiar dacă a pierdut la penalty-uri meciul decisiv cu Georgia disputat cu trei săptâmâni în urmă. În urma plângerii depuse la UEFA, Moldova a primit un răspuns pozitiv, penalty-urile au fost anulate, iar naţionala noastră se califică în turul doi datorită raitingului mai înalt.
Echipa Naţională de fotbal în sală a primit răspuns pozitiv din partea UEFA la solicitarea Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal de a anula penalty-urile din partida decisivă cu Georgia din cadrul primului tur preliminar al Campionatului Mondial. Meciul din cadrul mini-turneului de calificare s-a terminat 2-2, iar la penalty-uri georgienii au câştigat cu 6-5. Ambele echipe având câte şase puncte şi acelaşi golaveraj.
Delegatul UEFA a greşit în acest caz, când a trimis echipele la loviturile de departajare, iar Moldova trebuia să meargă mai departe din cauza raitingului mai înalt. UEFA a decis că Moldova trebuie să se califice, conform regulamentului. Georgia are însă 72 de ore pentru a contesta această decizie.
Mini-turneul turului doi preliminar va avea loc în perioada 14-18 decembrie în Slovenia, iar Moldova va juca în grupă cu Serbia, Israel şi Slovenia. Cele mai bune două echipe se vor califica în runda play-off.
- Surferul Kelly Slater şi-a primit trofeul de campion mondial după ultima etapă în care s-a impus din nou
- Reprezentanţi ai fotbalului bulgar vor să înfiinţeze o ligă de fotbal în Europa de Est
- Jucătorii naţionalei Cehiei şi-au cerut scuze pentru că au scandat slogane vulgare şi s-au dezbrăcat în chiloţi în public