Moldova a ratat promovarea în a doua grupă a Fed Cup
Naţionala Moldovei feminină de tenis a ratat şi în acest an promovarea în a doua grupă a Fed Cup! Tenismenele noastre au pierdut cea de-a doua partidă din grupa B, cu Grecia, scor 1-2, şi nu au reuşit să se califice în play-off.
Cea mai tânără tenismenă din echipa Moldovei de Fed Cup, Anastasia Detiuc, în vârstă de doar 15 ani, nu a avut nicio şansă în primul meci, disputat la Tallin împotriva grecoaicei Valentini Grammatikopoulou. Detiuc a reuşit să câştige doar un singur game în primul set, iar setul secund, Grammatikopoulou, care se află pe locul 556 mondial, l-a câştigat la zero, scor final 6-1 6-0.
În al doilea meci, Iulia Helbet s-a duelat cu Maria Sakkari, tenismenă ce ocupă poziţia a 541-a în topul mondial întocmit de WTA. Helbet a pierdut primul set cu 2-6, iar în setul secund a reuşit să câştige doar un game, scor 2-6 1-6.
În ultimul meci, cel de dublu, pentru Moldova au evoluat Iulia Helbet în pereche cu Gabriela Porubin. Tenismenele noastre au câştigat primul set al disputei cu perechea formată din Sakkari şi Agni Stefanou cu 6-3 şi s-au impus în cel de-al doilea cu 6-2. Scor final, Moldova - Grecia 1-2, iar elenii s-au calificat astfel în play-off. Ţara noastră s-a clasat la final pe locul doi în grupa B, după ce joi a învins cu 3-0 Cipru, şi a ratat astfel şi în acest an promovarea în grupa a doua a Fed Cup.