Moldova a trecut la a doua etapă de implementare a Planului de liberalizare a vizelor
Miniştrii Afacerilor Externe din Uniunea Europeană au dat undă verde Republicii Moldova, pentru a doua etapă de implementare a Planului de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize, scrie publicaţia ucraineană Unian.
Potrivit declaraţiei finale, adoptate ieri la Bruxelles de către oficialii europeni, ţara noastră a îndeplinit toate obiectivele propuse în cadrul primei faze a acordului, care presupune modificarea legislaţiei.
Totodată, Comisia Europeană a decis să examineze acţiunile stabilite pentru cea de-a doua fază de implementare a Planului, în care urmează să fie aplicate legile adoptate. În afară de Moldova, un plan de liberalizare a regimului de vize cu Uniunea Europeană a fost acceptat în 2010 şi pentru Ucraina.
Deşi a primit Planul de Acţiuni cu câteva luni mai devreme decât Chişinăul, Kievul nu a reuşit să treacă de prima fază. Asta deoarece ar avea restanţe la capitolul lupta cu migraţia ilegală şi respectarea drepturilor omului.