Moldova ar putea avea în acest an o recoltă record de struguri de masă. Agricultorii, îngrijorați că nu vor avea unde să-și exporte marfa
Moldova ar putea avea în acest an o recoltă record de struguri de masă. Agricultorii prognozează că vor culege peste 100 de mii de tone, cu până la 15 procente mai mult decât în 2021. În pofida prognozelor optimiste, agricultorii se gândesc acum dacă vor avea unde să exporte marfa în condiţiile în care transportarea pe piaţa Federaţiei Ruse este dificilă, iar spre Uniunea Europeană camioanele sunt blocate zile întregi în vămi.
Maria Vedraşco este administratoarea unei cooperative agricole formată din cinci agenţi economici, care deţin 42 de hectare de viţă-de-vie în satul Mileştii Mici din Ialoveni. Aceştia cultivă soiuri aşa ca Moldova, Roşfor, Codreanca şi Souvenir. În acest an, strugurii sunt frumoşi, iar recolta se anunţă a fi una promiţătoare, spun fermierii.
"La această perioadă el îşi lasă floarea, asta e floarea care cade. E dezvoltat normal, are maxim 60 de zile ca să fie copt. Strugurele acesta după cum arată aici o să aibă în jur de un kilogram, iar acesta o să fie mai mare. O să facă în jur de un kilogram 200", a spus Maria Vedraşco.
În această primăvară condiţiile de dezvoltare a plantelor au fost bune, aşa că deţinătorii cooperativei prognozează o recoltă de 1500 de tone de struguri faţă de 1100 cât au cules anul trecut.
"Anul acesta plantaţiile par a fi mai bune, par a fi mai frumoase, nu au fost multe ploi, câte au fost au fost la timp, dar la moment ne-ar trebui ploaie mai multă", a explicat Maria Vedraşco, administrator cooperativă Mileştii Mici.
În 2021, cooperativa a exportat toată recolta în România, Polonia, Croaţia şi Statele Unite contra unui preţ cuprins între 65 şi 85 de eurocenţi per kilogram, în funcţie de soi şi calitate. În acest an, din cauza războiului din Ucraina lanţul logistic este dat peste cap, lucru care îi îngrijorează pe producători.
"Pierzând piaţa rusească şi cea din Ucraina şi Belarus, cred că toată producţia o să meargă spre Europa, dar dacă atât se va staţiona în vamă, o să fie o problemă foarte mare şi atunci chiar nu o să izbutim să exportăm şi ne temem să nu pierdem producţia şi să o stricăm aici", a spus Maria Vedraşco, administrator cooperativă Mileştii Mici.
În prezent în ţara noastră sunt peste 16 mii de hectare de viţă-de-vie de soiuri de masă.
"Cred că o recoltă globală de peste 100 de mii de struguri este reală fiindcă mai multe plantaţii tinere au intrat pe rod, situaţia este bună, până la moment nu am avut niciun factor negativ. Condiţiile permit de a avea o calitate mult mai superioară decât acea din anul trecut. Minim 10 - 15 procente", a menționat Gheorghe Gaberi, preşedintele Asociaţiei Producătorilor şi Exportatorilor de Struguri din Moldova.
Anul trecut au fost exportate 70 de mii de tone de struguri de masă în peste 20 de ţări. Jumătate din marfă a fost vândută în Federaţia Rusă.
"Îngrijorarea numărul unu este unde vom vinde aceşti struguri. Preţul este de cinci, şase ori mai mare ca în anii trecuţi pentru a transporta un lot de marfă către piaţa Federaţiei Ruse de exemplu, sau a Belarusului. Condiţiile pe piaţa UE ce ţin de calitate şi siguranţă a produsului sunt foarte dure, de aceea lucrăm cu producătorii pentru a respecta toate normele şi regulile", a spus Gheorghe Gaberi, preşedintele Asociaţiei Producătorilor şi Exportatorilor de Struguri din Moldova.
Uniunea Europeană a majorat în 2022 cota de export a strugurilor de masă fără plata taxelor până la 40 de mii de tone. În 2021 mai mult de jumătate dintre plantaţiile de viţă de vie au avut de suferit din cauza ploilor abundente, dăunătorilor sau îngheţurilor. Recolta a fost de 100 de mii de tone, dar calitatea a fost joasă, astfel o mare parte din strugurii de masă au fost vânduţi fabricilor de vin.