Moldova ar putea ieşi de sub amendamentul Jackson-Vanik până la sfârşitul anului, la insistenţa lui Vlad Plahotniuc
În cadrul vizitei pe care o are prim-vicepreşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Vlad Plahotniuc, în SUA, acesta s-a întâlnit cu mai mulţi congresmeni americani. Plahotniuc a făcut lobby pentru a scoate ţara noastră de sub incidenţa amendamentului Jackson Vanik. În present, amendamentul impune restricţii în comerţ pentru Republica Moldova, Rusia şi alte state din fostul bloc socialist.
Primele discuţii purtate în acest sens, Vlad Plahotniuc le-a avut cu congresmanul democrat David Price şi cu membrul Camerei Reprezentanţilor din partea New York, Gregory Meeks. Oficialii au dat asigurări că Moldova ar putea fi eliberată în curând de actualele restricţii.
"Sunt convins că vom reuşi foarte curând să scoatem Moldova de sub incidenţa amendamentului Jackson Vanik. Acest lucru este foarte important şi pentru noi ca parteneri ai Moldovei”, a declarat David Price.
"Este semnificativ faptul că democraţii şi republicanii din Congresul SUA au convenit cu toţii clarificarea relaţiilor comerciale cu Moldova. Rareori democraţii şi republicanii sunt de acord asupra vreunui subiect. În acest caz, însă, situaţia Moldovei are şanse mari să fie soluţionată până la sfârşitul acestui an", a adăugat Gregory Meeks.
Reprezentanţii Congresului mai încurajează ţara noastră să consolideze democraţia prin adoptarea sistemului de vot uninominal, revizuirea Constituţiei, dar şi soluţionarea conflictului transnistrean.
"În timp, cu sprijinul SUA şi cu efortul nostru, sperăm că mai mulţi membri ai Camerei Reprezentanţilor vor face parte din grupul de prietenie creat cu ţara mea. Consider că dialogul parlamentar bilateral are un rol foarte important, pentru că este datoria noastră, ca deputaţi, să reprezentăm cetăţenii inclusiv în relaţiile externe", a declarat Vlad Plahotniuc, în cadrul vizitei de lucru în America.