"Moldova are glas" la Pârâta. Digul şubrezit de pe malul râului Nistru, una dintre principalele probleme ale localnicilor
Săptămâna aceasta, în cadrul campaniei "Moldova are glas", echipa Publika TV se va afla în localităţile din raionul Dubăsari. Oamenii din satul Pârâta, raionul Dubăsari, spun că una dintre principalele probleme este digul şubrezit de pe malul râului Nistru.
"Acolo dacă se mai ridică jumătate de metru, dă apa şi peste margini. A fost apă mare anul trecut", a spus o persoană.
O altă problemă este acoperişul avariat al gimnaziului din localitate. Pentru că pereţii şi tavanul sunt plini de igrasie, în cinci clase nu se ţin ore.
"Aici nu se fac ore, nu este posibil. Când e zăpadă mare, curge apă", a explicat o localnică.
Primarul localităţii, Iurie Soltan, spune că sunt necesare peste trei milioane de lei pentru reparaţia acoperişului.
"Este rugăminte către structurile ierarhice ca Guvern, Parlament, ca să ne ajute cu finanţarea la acoperiş", a declarat edilul.
Următoarea localitate în care va merge echipa Publika TV este satul Cocieri, din raionul Dubăsari.