Moldova are MEDICI DE AUR! Au salvat viaţa unui nou-născut care avea o tumoare de 632 de grame (FOTO)
S-a născut în aceeaşi zi de două ori! O echipa de medici de la Institutul Mamei şi Copilului au efectuat o intervenţie chirurgicală complicată, înlăturând total o tumoare de 632 de grame (teratom sacrococcigeal gigant) de la un nou-născut carea avea doar o zi de viaţă.
Intervenția a fost efectuată de către elevii doctorului Eva Gudumac, sub supravegherea personală a doamnei academician și a durat aproape 5 ore.
Tumora a fost foarte vascularizată, cu risc sporit de hemoragie și a fost nevoie de preparate de sânge.
Starea copilului este stabilă, respiră desinestătător şi urmează să fie supus unui tratament post-operator în Secția Reanimare chirurgicală și terapie intensivă, Institutul Mamei și Copilului.
Echipa chirurgicală au făcut parte șeful secției Chirurgie nou-născuți a IMC, Aliona Pisarenco, chirurgul pediatru Ina Revenco, chirurgul pediatru Doina Haidarlî, doctorul anesteziolog Angela Maniuc şi asistenta Larisa Litiuc.
Potrivit IMC, în ultima perioadă a crescut numărul tumorilor congenitale la nou-născuți.
În astfel de cazuri diagnosticul este stabilit intrauterin, iar gravida este supravegheată la Institutul Mamei și Copilului.
- O femeie din Ungheni A NĂSCUT ÎN TAXI! Reacția șoferului care a devenit moașă
- SMURD, ÎN ALERTĂ! O femeie însărcinată a fost adusă de urgență la Centrul Mamei și Copilului (VIDEO)
- Un copil, internat în secția reanimare a Institutului Mamei și Copilului după ce A ÎNGHIŢIT O BATERIE
- Mai multe zâmbete! Fundaţia lui Vlad Plahotniuc Edelweiss a felicitat proaspetele mămici şi bebeluşii lor cu ocazia sosirii primăverii
- Secţia de Alergologie de la Institutul Mamei şi Copilului, renovată. Câte milioane de lei au fost cheltuite
- "RISCURILE de a avea complicaţii, înzecite după operaţia cezariană!" RECOMANDĂRILE medicilor