Moldova are tot mai puţini medici specialişti. "În ţara noastră ai un loc de muncă dacă eşti nepot, fin sau cumătru"
În ultimii 20 de ani, sistemul medical din Moldova a rămas fără 40 la sută din specialişti, iar mulţi dintre ei au ales să profeseze în străinătate. Sunt concluziile unui studiu efectuat de Ministerul Sănătăţii. Unii dintre medici spun că au plecat din cauza nepotismului, fenomen care nu le permite să-şi facă o carieră. Faptul este confirmat şi de către experţii din domeniu.
Nina Cernilevschi activează de mai mulţi ani în calitate de medic de familie în Capitală. Din cauza salariului prea mic, femeia spune că a decis să plece în Italia.
"Sunt şi acolo cheltuieli mari, gazda este scumpă, lumina, transportul. Dar oricum, din 2.500 de euro îţi permiţi un trai mai decent", a spus femeia.
Tot în Italia şi-a găsit un loc de muncă bine plătit şi Olga Zaporojan.
"Postul de munca la care am visat eu era ocupat de o persoana care nu era specializata - aceasta e problema noastră în medicină în Moldova. Dacă eşti nepot, fin şi cumătru te ia la lucru", a explicat Zaporojan.
Despre fenomenul nepotismului în sistemul de sănătate vorbesc şi experţii în domeniu.
"Există un monopol şi alţi medici care acum sunt tineri nu pot să facă nimic", a specificat coordonatorul programe PAS, Ţurcan Ghenadie.
Potrivit datelor Ministerului Sănătăţii, în prezent, în sistemul sanitar activează aproape 11 mii de medici, care acoperă doar 80 la sută din necesarul de cadre medicale. Salariul unui medic rezident este de 1.100 - 1.200 de lei.